Elderly people in Romania's deserted villages, between hunger and hardship: "I can go to bed without eating"

În satele tot mai golite de oameni din România, vârstnicii rămași în urmă duc o luptă zilnică pentru a-și asigura strictul necesar. Cu venituri mici sau inexistente, mulți dintre ei sunt nevoiți să aleagă ce alimente își permit și la ce trebuie să renunțe.

„Dacă am, mănânc. Dacă nu am, nu mănânc”

Pentru o parte dintre bătrânii de la sate, o masă zilnică a devenit un lux greu de atins. Unul dintre ei povestește că a existat o seară în care nu avea absolut nimic de pus pe masă și a fost nevoit să apeleze la o cunoștință pentru a face rost de mâncare: „Într-o seară n-aveam ce mânca. N-aveam! Am vorbit cu o femeie să-mi aducă un kilogram de brânză”.

Creșterea prețurilor îi obligă pe mulți să reducă până și cantitatea de pâine consumată zilnic. „În loc să mănânc o pâine pe zi, mănânc o jumătate de pâine”, spune bărbatul.

Cumpărături drămuite: doi cartofi, o roșie, două cepe

Lipsurile se resimt și la nivelul celor mai simple alimente. Un alt vârstnic descrie cât de greu i-a devenit să-și cumpere chiar și produse de bază: „Grea este din zi în zi, să ajungi tu să cumperi doi cartofi, o roșie, două cepe”. Pentru cei cu venituri mici, fiecare cumpărătură este calculată în funcție de ce își permit în acea zi.

„Eu pot să mă culc și nemâncat”

Sărăcia îi împinge pe unii bătrâni spre situații greu de imaginat cu ani în urmă. „Eu pot să mă culc și nemâncat”, mărturisește unul dintre ei, în timp ce un altul rezumă simplu realitatea cu care se confruntă: „Dacă am, mănânc. Dacă nu am, nu mănânc”.

O viață de muncă, fără dreptul la pensie

Printre cei rămași în satele depopulate se numără și oameni care au muncit ani întregi, dar nu primesc o pensie suficientă sau nu au deloc dreptul la pensie. „N-am dreptul la pensie... nu mi s-au dat bani acolo ca să pot ieși la pensie”, povestește unul dintre ei.

În ciuda greutăților, mulți încearcă să se descurce singuri, așa cum au făcut-o de-a lungul întregii vieți: își lucrează pământul, cresc animale atunci când mai pot și produc o parte din hrana de care au nevoie.

Poveștile lor scot la iveală o realitate mai puțin vizibilă a satelor românești, unde populația îmbătrânește, iar pentru cei rămași fiecare zi poate însemna o luptă pentru hrană și supraviețuire.