Canned tuna and mercury: what a nutritionist says about the risks and serving sizes

Tonul la conservă este un aliment accesibil și bogat în proteine, des întâlnit în alimentația românilor. Psihonutriționistul Gina Tăujan a explicat pentru Digi24.ro că acesta poate conține metilmercur, o substanță neurotoxică, dar a subliniat că riscurile apar mai ales în cazul unei expuneri repetate și îndelungate, nu al consumului ocazional.

De ce este util tonul în alimentație

Potrivit specialistei, tonul furnizează proteine complete, cu toți aminoacizii esențiali. În funcție de specie și de modul de conservare, poate conține acizi grași Omega-3, vitamina B12, vitamina D, seleniu și fosfor, contribuind la menținerea masei musculare, la funcționarea sistemului nervos și la sănătatea inimii. Tăujan atrage atenția că varianta în saramură are, de regulă, mai multă sare, iar cea în ulei are o valoare calorică mai mare.

De unde apare mercurul în ton

Metilmercurul este un compus care se acumulează în viețuitoarele marine și se transmite de-a lungul lanțului trofic, provenind atât din surse naturale, cât și din activitatea umană. Peștii mici acumulează, în general, cantități reduse, însă concentrația crește pe măsură ce aceștia sunt consumați de specii mai mari. Astfel, exemplarele longevive aflate în vârful lanțului trofic, printre care și anumite specii de ton, pot avea niveluri mai ridicate de metilmercur.

Nu toate speciile au aceeași cantitate: tonul dungat conține, în general, mai puțin mercur decât tonul alb, iar tonul obez se numără printre speciile cu concentrații mai mari.

Ce cantitate de ton este indicată

Nu există o porție universal valabilă – aceasta depinde de greutatea corporală, de specia aleasă și de restul peștelui consumat în alimentație. Ca reper european, aportul săptămânal tolerabil de metilmercur este de 1,3 micrograme pentru fiecare kilogram de greutate corporală. Specialista recomandă, în loc de calcule permanente, alegerea speciilor cu conținut redus de mercur și o alimentație variată.

Ce se poate întâmpla în cazul expunerii excesive

Riscurile sunt legate de expunerea repetată și de acumularea în organism, nu de consumul ocazional al unei conserve. O expunere importantă la metilmercur poate afecta sistemul nervos central și periferic, iar printre simptome se numără tremorul, durerile de cap, tulburările de memorie sau de somn, modificările de sensibilitate și problemele de coordonare. Persoanele care mănâncă frecvent cantități mari de pește cu mercur ridicat și observă astfel de semne ar trebui să consulte un medic.

Gina Tăujan precizează că un consum ocazional mai mare nu înseamnă automat intoxicație și recomandă alternarea tonului cu alte specii, precum sardine, somon, păstrăv sau hering.

Cine trebuie să fie mai atent

Femeile însărcinate, cele care ar putea rămâne însărcinate, mamele care alăptează și copiii mici trebuie să acorde atenție sporită speciei alese și cantității consumate, deoarece sistemul nervos aflat în dezvoltare este mai vulnerabil la efectele metilmercurului. Asta nu înseamnă eliminarea peștelui din alimentație în sarcină, întrucât acesta oferă nutrienți importanți pentru mamă și copil – este recomandată însă alegerea predominantă a speciilor cu mercur scăzut și alternarea lor. La copii, porția și tipul de pește trebuie adaptate vârstei, cantitățile fiind mai mici decât la adulți, iar selectarea speciilor cu conținut redus de mercur devine și mai importantă.