Cazul Bihor: cum ocolesc furnizorii de îngrijire pentru vârstnici controlul statului

Legislația din 2024, adoptată după scandalul „azilelor groazei”, a înăsprit condițiile de licențiere a serviciilor sociale de către Ministerul Muncii. Cazul recent din Bihor arată însă că mulți furnizori privați au ales să ocolească aceste reguli mai stricte, mutându-și activitatea într-o „zonă gri”, potrivit avocatei Katia Cicală, președinta Patronatului Furnizorilor Privați de Servicii Sociale (PFPSS), într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Mediafax.

Potrivit unei scrisori deschise trimise statului de PFPSS și de Asociația Directorilor Instituțiilor pentru Vârstnici (ADIV), centrele private care funcționează ca asociații, fundații sau SRL-uri și nu au reușit să obțină licența din cauza condițiilor extreme impuse au căutat alte coduri de funcționare pentru a-și putea continua activitatea, deși aveau deja beneficiari cazați, unii de ani de zile.

Katia Cicală explică: „Există foste cămine de bătrâni care nu au reușit să-și mai obțină licența din cauza condițiilor extreme. Având deja locațiile funcționând, având deja persoane care erau acolo și primeau aceste servicii, unii dintre ei de ani de zile, au fost nevoiți să caute alte soluții. Spre exemplu 8710 s-a transformat în «servicii de îngrijire medicală în regim rezidențial», care apreciem noi că este un cod legal de funcționare, însă există contradicții între Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății, pentru că, practic, se desfășoară cumva aceeași activitate de îngrijire a persoanelor vârstnice. Însă toate aceste persoane vârstnice sunt persoane cu probleme grave de sănătate, care primesc în fiecare zi îngrijiri medicale”.

Subînchirierea locuinței, o altă variantă folosită de unii furnizori

Președinta PFPSS spune că unii furnizori au recurs la subînchirierea spațiului locativ, combinată cu contracte separate de îngrijire medicală la domiciliu și de catering. Aceasta susține că formula este legală: „Un om care închiriază o cameră, este în domiciliul lui. Și atunci, el poate să primească îngrijire medicală la domiciliu, poate să primească mâncarea printr-o societate de catering. Din punctul de vedere juridic este legal”.

Totuși, Cicală atrage atenția că, în acest tip de organizare, Ministerul Muncii nu mai poate efectua controale privind condițiile de îngrijire, pentru că asta ar presupune „să intre în casa fiecărui bătrân”. Ea menționează că, în alte țări, există conceptul de „comunități asistate” – blocuri sau ansambluri de case interconectate în care persoanele vârstnice aleg să locuiască.

Întrebată despre cazul din Bihor, președinta PFPSS a precizat că patronatul „nu va susține niciodată o funcționare ilegală” și că „legea trebuie să fie respectată pentru că de aceea ne aflăm într-un stat de drept”. Ea subliniază însă că nevoia unor soluții alternative există tocmai pentru că sistemul de îngrijire a vârstnicilor riscă un colaps, așa cum au avertizat anterior reprezentanții furnizorilor din domeniu.

Centrele private, prea scumpe pentru mulți bătrâni

Costul minim la care un centru privat poate funcționa legal este de aproximativ 6.100 lei pe lună pentru fiecare beneficiar. Bătrânii cu pensii sub 6.000 de lei, care au totodată rude în viață, nu se califică pentru un loc într-un centru public, dar nici nu își permit un centru privat, ale cărui tarife depășesc valoarea pensiei.

Potrivit scrisorii comune a PFPSS și ADIV, căminele publice sunt rezervate în principal persoanelor fără venituri și fără susținători legali, iar locurile disponibile sunt oricum ocupate integral, existând liste de așteptare.

Propunere: categorisirea centrelor pe niveluri de confort și cost

Pe lângă simplificarea procedurii de licențiere a centrelor de îngrijire a vârstnicilor, furnizorii propun și o simplificare a sistemului de categorisire. Katia Cicală explică: „La ora actuală, condițiile impun două-trei paturi în cameră, o suprafață mare pe pat, un număr foarte mare de personal, care ridică foarte mult costul. După standardele actuale, costurile sunt imense și oamenii nu și le permit”.

PFPSS propune o clasificare a centrelor în funcție de nivelul de confort și numărul de paturi din cameră, care să permită tarife mai accesibile: „Cămin de bătrâni cu două stele, cu trei stele sau cu cinci stele și atunci, standardele să fie diferite. Cunosc foarte, foarte mulți oameni care își doresc cu disperare să-și aducă părinții, bunicii într-un astfel de loc, dar nu își permit să plătească”.

Președinta patronatului consideră că, dacă statul ar permite standarde diferențiate, familiile ar putea alege un centru potrivit posibilităților financiare: „Un om care nu are bani să poată să meargă acolo să fie îngrijit, pentru că este mai bine să fie îngrijit într-un centru specializat, decât să moară singur în casă pentru că nu își permite să fie dus într-un centru cu un cost mai mare”.

În România există în prezent aproximativ 700 de centre private care oferă servicii de îngrijire a vârstnicilor. Katia Cicală susține că actualul cadru legislativ trebuie schimbat: „Dacă s-ar relaxa procedura de licențiere, toți acești furnizori ar reveni în sistem. Încercăm și facem apel la autorități și special la Ministerul Muncii să ia în considerare materialul nostru și să ne consulte pentru modificarea legislației”.