Does Death Hurt? What Research Shows About the Final Moments of Life

Moartea în sine nu este neapărat o experiență dureroasă, chiar dacă bolile sau traumatismele care o provoacă pot cauza suferințe severe. Aceasta este una dintre concluziile cercetărilor medicale privind ultimele zile și ore de viață, bazate pe studii realizate asupra pacienților din îngrijirea paliativă, cercetări neurologice și relatările unor persoane resuscitate după stop cardiac, potrivit unei analize preluate de Yahoo Health.

Specialiștii fac o distincție importantă între durerea provocată de boala care duce la deces și experiența în sine a pierderii definitive a conștienței. Deși sunt adesea confundate, cele două fenomene nu sunt neapărat identice.

Ce arată un studiu pe 315.000 de persoane

Un amplu studiu realizat în Suedia, pe aproximativ 315.000 de persoane, a arătat că durerea apare frecvent în ultima săptămână de viață, dar nu în toate cazurile. Dureri au fost raportate la:

• 81% dintre pacienții cu cancer
• 69% dintre persoanele cu demență
• 68% dintre pacienții cu insuficiență cardiacă
• 57% dintre persoanele cu boală pulmonară obstructivă cronică

Aceste cifre arată prezența durerii la un moment dat în ultima săptămână de viață, nu neapărat în clipa exactă a decesului. O altă analiză sistematică a constatat că aproximativ jumătate dintre pacienții aflați în ultimele două săptămâni de viață au avut dureri, alături de dificultăți de respirație și confuzie. Intensitatea suferinței depinde în mare parte de boala de bază, de starea generală a pacientului și de tratamentele primite.

Ce se întâmplă cu creierul în ultimele ore

Unul dintre fenomenele cel mai des observate este reducerea treptată a stării de conștiență. Pe măsură ce circulația sângelui, metabolismul și funcționarea organelor se deteriorează, pacienții devin tot mai somnolenți, dorm mai mult, comunică din ce în ce mai puțin și pot ajunge să nu mai reacționeze la stimuli. Diminuarea conștienței ar putea reduce intervalul în care durerea este percepută conștient, însă lipsa reacțiilor nu înseamnă automat că persoana nu mai simte nimic. Medicii continuă să evalueze posibila durere urmărind expresiile faciale, tensiunea musculară, mișcările corpului și respirația, deși recunosc că nu există o metodă perfectă de a ști exact ce simte cineva care nu mai poate comunica.

Respirația zgomotoasă nu înseamnă neapărat suferință

Un fenomen care îngrijorează frecvent familiile este respirația zgomotoasă, de tip horcăit, din ultimele ore de viață. Aceasta apare atunci când pacientul nu mai poate înghiți sau elimina secrețiile acumulate în căile respiratorii, dând impresia celor din jur că persoana se sufocă. Medicii explică însă că acest tip de respirație apare de obicei când pacientul este deja într-o stare profundă de inconștiență, deci zgomotul nu dovedește, în sine, că persoana simte sufocare sau durere intensă. În aceste cazuri se poate recomanda schimbarea poziției sau medicamente pentru reducerea secrețiilor. Există totuși situații, mai ales la pacienții cu boli pulmonare sau insuficiență cardiacă avansată, în care dificultățile de respirație chiar provoacă suferință considerabilă.

Activitate electrică a creierului în apropierea morții

Cercetările neurologice arată că oprirea circulației sângelui nu înseamnă întotdeauna încetarea instantanee a activității electrice cerebrale. Unele studii au detectat episoade scurte de activitate cerebrală în apropierea stopului cardiac, inclusiv modificări ale undelor gamma, asociate în anumite condiții cu procese cognitive complexe. Totuși, prezența unor semnale electrice nu demonstrează că persoana este conștientă sau că percepe durere — creierul poate genera activitate electrică fără experiențe conștiente asociate. De aceea, oamenii de știință nu pot spune cu certitudine dacă aceste episoade corespund unor percepții, amintiri sau senzații reale.

Relatările persoanelor resuscitate

Unii pacienți resuscitați după stop cardiac au descris experiențe neobișnuite: senzația de liniște profundă, perceperea unei lumini intense sau impresia că se află în afara propriului corp. Alții au vorbit despre amintiri care păreau să se deruleze rapid sau senzația de a-și privi propria viață. Multe dintre aceste relatări sunt asociate cu sentimente de calm, nu cu dureri intense, dar aceste experiențe nu apar la toți supraviețuitorii. Cercetătorii au propus explicații neurologice legate de modificările oxigenării creierului, ale activității rețelelor neuronale și ale neurotransmițătorilor. Important de precizat: aceste relatări nu spun nimic despre ce se întâmplă după moartea ireversibilă, pentru că toți cei care le-au descris au supraviețuit — ele reflectă stări extreme ale creierului, nu o experiență de după moarte.

Tratamentele pot reduce considerabil suferința

Cercetările arată că suferința severă nu este o caracteristică inevitabilă a procesului morții. Medicina paliativă are tratamente care pot diminua durerea și alte simptome neplăcute la pacienții în stadii terminale. Printre medicamentele folosite se numără opioidele, inclusiv morfina, care poate ameliora atât durerea severă, cât și dificultățile de respirație, în doze stabilite individual. Medicii subliniază că scopul morfinei în îngrijirea paliativă este reducerea suferinței, nu grăbirea decesului. În cazuri excepționale, când simptomele rămân intolerabile, se poate recurge la sedarea paliativă — reducerea controlată a stării de conștiență pentru a ameliora o suferință ce nu poate fi controlată altfel. Este considerată o soluție de ultimă instanță, diferită de intervențiile care urmăresc provocarea decesului. Accesul la îngrijire paliativă de calitate diferă însă mult între țări și sisteme medicale, iar eliminarea completă a durerii nu poate fi garantată întotdeauna.

De ce nu se poate demonstra științific că moartea e complet nedureroasă

Cea mai mare limitare a cercetărilor este imposibilitatea de a obține o relatare directă de la o persoană după instalarea morții ireversibile. Medicii pot analiza simptomele, pot monitoriza activitatea cerebrală și pot discuta cu pacienți care au supraviețuit unor urgențe grave, dar niciuna dintre aceste metode nu poate stabili cu exactitate ce se simte exact în momentul morții definitive. Există, de asemenea, diferențe majore între o moarte treptată, cauzată de boală, și un deces produs în condiții traumatice sau în urma unor urgențe medicale — unele situații implică dureri intense înainte de pierderea conștienței, altele nu.