Studiu: doar un sfert dintre persoanele diagnosticate cu obezitate au forma clinică a bolii

Un studiu publicat miercuri în revista Nature arată că doar între 25% și 33% dintre persoanele diagnosticate în prezent cu obezitate ar avea, de fapt, probleme de sănătate cauzate de această afecțiune. Potrivit cercetării, relatată de Reuters, criteriile actuale de diagnostic ar trebui regândite, astfel încât evaluarea să nu se mai bazeze exclusiv pe indicele de masă corporală (IMC), ci să ia în calcul și cantitatea de grăsime din organism, precum și efectele ei reale asupra sănătății.

Cercetarea continuă o propunere lansată anul trecut de experți și organizații medicale, care cereau o abordare mai nuanțată a diagnosticului de obezitate. Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), afecțiunea afectează în prezent peste un miliard de oameni la nivel mondial.

Obezitate preclinică și obezitate clinică

Autorii studiului propun împărțirea obezității în două categorii distincte:

• Obezitatea preclinică – persoane cu nivel ridicat de grăsime corporală, dar fără probleme de sănătate provocate de aceasta;
• Obezitatea clinică – cazurile în care excesul de grăsime afectează deja funcționarea organismului.

Distincția contează deoarece obezitatea poate crește riscul de diabet de tip 2, boli cardiovasculare, afecțiuni hepatice și renale, dar și anumite tipuri de cancer.

Pentru acest studiu, cercetătorii au analizat datele a aproape 850.000 de adulți din China, Marea Britanie, Statele Unite și Spania.

Cum s-ar schimba încadrarea pacienților

Potrivit rezultatelor, noul sistem de clasificare ar modifica numărul persoanelor considerate obeze: între 1% și 3% dintre cei diagnosticați exclusiv pe baza IMC nu ar mai primi acest diagnostic, în timp ce alte 5%-9% dintre persoane, care au un procent ridicat de grăsime corporală dar nu se încadrau în criteriile actuale bazate pe IMC, ar putea primi noul diagnostic de obezitate. La nivel global, o asemenea schimbare de criterii ar putea afecta clasificarea a zeci de milioane de oameni.

De ce IMC nu mai este considerat suficient

Conform noului model propus, medicii nu ar trebui să se limiteze la raportul dintre greutate și înălțime (IMC). Evaluarea ar trebui să includă și măsurarea grăsimii corporale, inclusiv prin circumferința taliei, precum și verificarea eventualelor disfuncții ale organelor asociate excesului de greutate.

Astfel, un IMC ridicat nu ar mai duce automat la un diagnostic de obezitate. O persoană cu nivel crescut de grăsime corporală, dar fără afectări ale funcțiilor organismului, ar fi încadrată la obezitate preclinică. Diagnosticul de obezitate clinică s-ar pune doar atunci când apar și probleme de sănătate asociate.

Francesco Rubino, autorul principal al studiului și profesor de chirurgie metabolică și bariatrică la King's College London, a subliniat limitele metodei actuale de evaluare: „Până acum, însă, nu am dispus de un sistem mai bun”, a declarat el, referindu-se la imprecizia măsurătorilor bazate pe IMC.

Potrivit profesorului Rubino, noul cadru ar putea oferi „o caracterizare clinică relevantă a obezităţii, care să servească drept fundament pentru îngrijirea pacienţilor şi pentru elaborarea politicilor de sănătate”.

Doar 27% dintre persoanele obeze ar avea forma clinică a bolii

Pe baza noilor criterii, în medie, aproximativ 27% dintre persoanele diagnosticate cu obezitate în cele patru țări analizate ar avea forma clinică a afecțiunii. Acestea reprezintă circa 8,5% din totalul populației adulte din țările studiate.

Cercetarea mai arată că majoritatea persoanelor încadrate la obezitate preclinică nu ajung să dezvolte forma clinică a bolii: în medie, aproximativ 82% dintre acestea nu au înregistrat o asemenea evoluție în țările analizate.