BPOC și astmul sever: riscuri mari pentru pacienți și pentru sistemul medical

Agravarea BPOC sau a astmului sever nu înseamnă doar simptome greu de controlat, ci poate duce la prezentări la camera de gardă, internări, concedii medicale și limitări importante ale vieții de zi cu zi. Când diagnosticul întârzie sau boala nu este ținută sub control, episoadele de agravare se pot repeta, afectând atât calitatea vieții pacienților, cât și resursele sistemului de sănătate.

Consecințele depășesc cabinetul medical: exacerbările și spitalizările cresc costurile pentru sistemul sanitar, iar absențele de la muncă, concediile medicale și scăderea productivității reprezintă o povară economică suplimentară pentru pacienți, familii și societate.

Diagnosticarea timpurie, tratamentul potrivit și monitorizarea constantă pot schimba evoluția bolii. Un pacient depistat la timp și urmărit corespunzător are șanse mai mari să își controleze boala și să evite agravările severe. Pentru sistem, un control mai bun al bolilor respiratorii cronice înseamnă mai puține prezentări la urgență, mai puține internări și mai puține resurse cheltuite pentru complicații.

Riscurile majore și complicațiile BPOC

La nivel mondial, aproximativ 392 de milioane de persoane trăiesc cu BPOC, boală care ocupă locul trei în topul cauzelor de deces, cu circa 3,4 milioane de decese anual. În România, 8,3% din populația generală are un diagnostic de BPOC. Dintre pacienții cu BPOC aflați în evidența spitalelor, 74% sunt pensionari, deci persoane cu venituri adesea limitate.

Boala aduce numeroase complicații pulmonare și cardiovasculare. Pentru mulți pacienți, episoadele acute de agravare - exacerbările - le afectează profund viața și pot necesita spitalizare.

Efectele depășesc plămânii: în primele cinci zile după o exacerbare moderată, riscul de infarct miocardic se dublează. De asemenea, riscul de deces crește cu 17% după o singură exacerbare moderată și cu 80% după două exacerbări moderate petrecute într-un an. Mai mult de jumătate dintre pacienții spitalizați din cauza unei exacerbări mor în primii cinci ani de la spitalizare.

Diagnosticul precoce și monitorizarea continuă rămân esențiale pentru controlul bolii și prevenirea agravărilor. Identificarea persoanelor din grupele de risc, folosirea mai frecventă a spirometriei și implicarea medicului de familie în depistarea timpurie pot scurta drumul până la diagnostic și pot grăbi începerea tratamentului potrivit.

Astmul sever: subdiagnosticat și tratat insuficient

În România, aproximativ 1 milion de persoane trăiesc cu astm, iar între 4% și 10% dintre acestea au o formă severă a bolii. Astmul este una dintre afecțiunile respiratorii cu cea mai rapidă creștere la nivel mondial, iar forma severă reprezintă o problemă de sănătate publică și prin costurile directe și indirecte pe care le generează.

În România, traseul pacientului cu astm sever este adesea unul lung și dificil: de la lipsa unui diagnostic corect și la timp, la accesul întârziat la terapiile moderne și la folosirea excesivă a corticosteroizilor orali (CSO).

Subdiagnosticat și tratat suboptimal, astmul reprezintă o povară semnificativă pentru pacienți și familiile lor, fiind asociat cu o morbiditate crescută la toate vârstele. Astmul necontrolat înseamnă o calitate a vieții mai scăzută, mai multe absențe de la muncă, anxietate și presiune suplimentară pe spitale, prin internări și vizite repetate.

Recomandările ghidurilor internaționale

Ghidurile internaționale de tratament oferă direcții clare pentru gestionarea astmului sever și a BPOC, de la diagnosticul precoce și evaluarea corectă a pacientului, până la alegerea terapiei potrivite și monitorizarea continuă. În cazul astmului sever, recomandările pun accent pe criterii clare de diagnostic și pe un management personalizat, în timp ce pentru BPOC ghidurile susțin utilizarea terapiilor cu beneficii dovedite în reducerea exacerbărilor și a mortalității la pacienții eligibili.

Pentru pacienți, respectarea indicațiilor medicului și administrarea tratamentului conform prescripției rămân esențiale pentru controlul bolii și reducerea riscului de agravare. Atunci când tratamentul nu mai este suficient de eficient, este important ca planul terapeutic să fie reevaluat împreună cu medicul curant.