Călugăr japonez începe 12 ani de izolare totală: ce spune știința despre efectele singurătății

Sogaku Taguchi, un călugăr budist japonez de 31 de ani, a început pe 11 septembrie o perioadă de izolare completă de 12 ani la templul Enryaku-ji, situat pe Muntele Hiei, deasupra orașului Kyoto. Potrivit IFLScience, el urmează să iasă din izolare abia în anul 2036.

În tot acest timp, zilele lui vor fi identice: își pregătește singur mese simple și are grijă de mausoleul și grădina templului. Taguchi va deveni al 118-lea „Jishin” – un fel de „mare veghetor” – de când există evidențe despre această practică, începând din anul 1699.

Este considerată una dintre cele mai dure practici din budism, numită uneori „infernul”. Iernile de pe munte sunt extrem de aspre, iar potrivit tradiției, mulți dintre cei care au încercat să ducă la capăt această practică au murit de boală.

Cu toate acestea, călugărul spune că așteaptă cu nerăbdare experiența. „Aceasta este una dintre practicile ascetice pe care ni le-a cerut Dengyodaishi, iar eu sunt copleșit de bucurie că mă aflu la linia de start a acesteia”, a declarat el pentru ziarul The Yomiuri Shimbun.

Ce se întâmplă cu mintea în izolare extremă

Izolarea prelungită este asociată cu un risc crescut de boli de inimă, accident vascular cerebral, diabet de tip 2, depresie și anxietate. Persoanele care trăiesc o singurătate severă tind să moară mai devreme.

În cazurile extreme pot apărea halucinații și confuzie mentală. Un exemplu este cel al americancei Sarah Shourd, care a petrecut aproape 14 luni în izolare într-o închisoare din Iran. „Am început să văd lumini intermitente, doar pentru ca, atunci când îmi întorceam brusc capul, să constat că nu era nimic acolo”, a scris ea în New York Times, în 2011.

Diferența dintre izolarea aleasă și cea impusă

Un studiu din 2017, realizat de doi psihiatri de la University College London, a analizat experiențele a 10 călugărițe și 10 călugări din Spania care trăiau izolați.

Aceștia nu percepeau singurătatea ca pe o experiență negativă, ci ca pe o cale spre Dumnezeu. Recunoșteau că suferă, dar găseau un sens acestei suferințe.

Concluzia autorilor studiului a fost că izolarea aleasă de bunăvoie poate fi suportabilă, chiar benefică, în timp ce singurătatea impusă din exterior face, de obicei, rău.