Analiză: Nu pensiile speciale sunt problema, ci felul în care statul folosește banii contribuabililor

Într-o analiză publicată pe 10 iulie 2026, expertul contabil judiciar și auditor Daniel Udrescu susține că discuția publică despre pensiile speciale, purtată de peste un deceniu, se bazează pe o premisă greșită. El arată că opinia publică este obișnuită să creadă că anumite categorii profesionale primesc pensii prea mari, dar consideră că aceasta este o „falsă țintă”.

Potrivit lui Udrescu, adevărata problemă cu implicații constituționale este modul în care statul gestionează patrimoniul contributiv al tuturor cetățenilor. Explicația sa: fiecare contribuabil transferă lunar o parte din patrimoniul propriu către bugetul asigurărilor sociale. Din acel moment, acest patrimoniu individual devine parte din patrimoniul colectiv al solidarității sociale, administrat exclusiv de stat. La pensionare, persoana primește înapoi un patrimoniu stabilit după regulile impuse tot de stat.

Autorul ridică o întrebare centrală: poate statul să încaseze un patrimoniu cu o anumită valoare economică și, după 35 sau 40 de ani, să restituie un patrimoniu cu o valoare reală mult mai mică? El subliniază că această întrebare este valabilă pentru toți contribuabilii, indiferent dacă este vorba de pensie contributivă (sistemul general) sau de pensie de serviciu (așa-numitele pensii speciale).

Conform analizei, patrimoniul restituit la pensionare este diminuat semnificativ de trei factori: inflația acumulată de-a lungul întregii cariere, lipsa oricărei remunerări a capitalului transferat către stat și modificările repetate ale regulilor de calcul al pensiilor.

Referindu-se concret la magistrați, Udrescu arată că și aceștia au contribuit la sistemul public de asigurări sociale, iar patrimoniul lor contributiv a fost, la fel ca al celorlalți, absorbit de sistemul de solidaritate socială. Diferența față de pensionarii din sistemul general constă, spune autorul, exclusiv în faptul că legiuitorul a stabilit pentru magistrați un mecanism de restituire mai favorabil - adică li se restituie o parte mai mare din patrimoniul contributiv decât în cazul pensiilor obișnuite.

Autorul semnalează un paradox: în loc ca statul să încerce să compenseze pierderea suportată de milioane de pensionari din sistemul general, reforma propusă merge în direcția reducerii patrimoniului restituit magistraților, apropiindu-l de nivelul deja diminuat al pensiilor obișnuite. Astfel, spune Udrescu, statul nu elimină inechitatea dintre categorii, ci uniformizează pierderea la un nivel mai mic pentru toată lumea, extinzând practic problema.

Concluzia analizei este că miza reală nu este existența pensiilor de serviciu ca atare - acestea fiind, în opinia autorului, doar categoria în care diminuarea patrimoniului restituit este mai mică decât la ceilalți contribuabili. Reforma discutată, spune el, urmărește să reducă și această diferență rămasă, fără însă a rezolva problema de fond.

Din perspectiva lui Daniel Udrescu, întrebarea constituțională reală nu este dacă pensiile speciale sunt prea mari, ci dacă statul are dreptul să transforme patrimoniul privat al fiecărui cetățean într-un patrimoniu colectiv și apoi să restituie tuturor o valoare economică mai mică decât cea primită inițial, păstrând diferența. Autorul consideră că, atâta timp cât răspunsul curent este afirmativ, dezbaterea publică despre pensiile speciale ascunde adevărata problemă: limitele constituționale ale puterii statului asupra patrimoniului contributiv al fiecărui cetățean, nu privilegiul unei anumite categorii profesionale.