Mă simt vinovată că nu mai recunosc bărbatul cu care am trăit 40 de ani
Mihaela S.
28 septembrie 2026 · 190 vizualizări
Bună ziua tuturor. Nu știu dacă e locul potrivit să scriu asta, dar nu am cu cine vorbi. Soțul meu are demență de aproape trei ani și în ultima vreme s-a schimbat atât de mult încât uneori stau lângă el și plâng în tăcere, pentru că omul pe care îl iubesc parcă nu mai e acolo. Ieri m-a întrebat cine sunt. M-a privit exact cum privești un străin. Am ieșit din cameră, m-am dus în baie și am plâns până nu am mai putut. Mă simt vinovată că uneori mă enervez, că uneori vreau să fug, că uneori îmi doresc să se termine — și imediat după îmi vine să mă urăsc pentru gândul ăsta.
Sunt epuizată. Nu fizic, ci în suflet. Doarme puțin noaptea, eu dorm și mai puțin. Dimineața mă trezesc și primul gând e: 'Mai am putere azi?' Copiii ajută cât pot, dar au viețile lor. Am citit pe platforma asta un articol despre îngrijirea pielii la vârstnici acasă, căutam informații practice, și la un moment dat am izbucnit în plâns citind, pentru că mi-am dat seama că îngrijesc un trup și că sufletul lui e undeva departe de mine. Vă rog, spuneți-mi că nu sunt singura care simte așa. Că nu sunt un monstru.