Experiența noastră după ce am mutat-o pe mama într-un cămin
Elena D.
3 iunie 2026 · 595 vizualizări
Am amânat mult decizia asta, de teamă și de vinovăție. Mama are 82 de ani și după o cădere nu mai putea sta singură, iar noi lucrăm amândoi și avem copii mici.
Primele două săptămâni au fost grele — plângea la telefon și mă simțeam îngrozitor. Dar apoi, încet-încet, a început să se adapteze. A contat enorm personalul: erau răbdători, o strigau pe nume, o încurajau să participe la activități.
Ce am învățat:
- Vizitele dese în prima lună fac o diferență uriașă. Am mers aproape zilnic la început.
- Am dus lucruri de acasă (poze, pătura ei, o pernă) ca să simtă că e „al ei" spațiul.
- Am vorbit mult cu personalul, le-am spus obiceiurile ei, ce-i place, ce o supără.
Acum, după un an, e mai sociabilă decât era acasă. Nu a fost o decizie ușoară, dar a fost cea bună pentru ea.