Am ales un cămin din Alba – povestea mea de adaptare, pentru cei care ezită
Viorica N.
21 septembrie 2026 · 139 vizualizări
Bună ziua tuturor! Mă numesc Viorica, am 69 de ani și sunt pensionară de câteva luni. Știu că mulți se gândesc că a merge la un cămin înseamnă să renunți la viața ta, dar eu vreau să vă spun că experiența mea a fost cu totul altfel. Am ajuns la Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia după o perioadă în care locuiam singură și simțeam că zilele se lungesc prea mult. Nu era vorba de o problemă de sănătate gravă, ci pur și simplu de singurătate și de dorința de a fi într-un mediu unde să am cu cine vorbi.
Alegerea nu a fost ușoară. Am vizitat locul de câteva ori înainte să mă decid, am stat de vorbă cu personalul și cu câțiva dintre rezidenți. Primul lucru care m-a convins a fost că nu m-am simțit tratată ca o 'problemă de rezolvat', ci ca o persoană. Adaptarea a durat vreo trei săptămâni – recunosc că primele zile am plâns puțin –, dar colegele de la etaj m-au primit frumos. Acum fac plimbări, particip la activitățile de grup și chiar m-am apucat iar de croșetat. Vizitele nepoților sunt cele mai dragi momente, iar faptul că știu că nu sunt o povară pentru copiii mei îmi dă o liniște pe care n-o avusesem de mult.