Sari la conținut
SeniorHelp

Cum am ales căminul pentru tata cu Parkinson — experiența noastră din Cluj

A

Adriana G.

19 octombrie 2026 · 205 vizualizări

Bună ziua tuturor. Scriu aici pentru că, acum un an, eram exact în locul multor familii de pe acest forum — căutam disperate un loc potrivit pentru tata, diagnosticat cu Parkinson de câțiva ani. Locuiește singur în Alba Iulia, iar eu sunt la Cluj și nu puteam fi lângă el zilnic. Am vizitat mai multe cămine, printre care Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia, și vreau să împart experiența noastră pentru cei care sunt la început de drum.

Procesul de alegere a durat aproape două luni. Am mers la vizite inopinate, nu programate, ca să văd cu adevărat cum e atmosfera. La căminul din Alba Iulia am fost de două ori, la ore diferite. Ce m-a contat cel mai mult: cum vorbesc îngrijitorii cu rezidenții, dacă li se adresează cu respect, dacă localul miroase a curățenie sau a neglijență. Tata a avut o perioadă de adaptare dificilă — primele trei săptămâni a sunat în fiecare seară, îmi spunea că vrea acasă. A trecut treptat. Acum, după opt luni, are un coleg de cameră cu care joacă table și pare mai puțin izolat decât era singur acasă. Vizitele săptămânale sunt parte din rutina noastră și le aștept și eu, nu doar el. Întrebările mele pentru voi: cum ați gestionat sentimentul de vinovăție la început? Și cum ați decis CÂND a venit momentul potrivit?

4 comentarii

V
Vlad P.19 octombrie 2026

Vă înțeleg perfect. Și noi am trecut prin aceeași perioadă grea când mama a intrat într-un cămin din Sebeș, Căminul pentru persoane vârstnice Sebeș. Sentimentul de vinovăție nu dispare complet, dar se atenuează când vezi că persoana iubită e în siguranță și îngrijită. Pentru noi momentul potrivit a fost când ne-am dat seama că nu mai puteam asigura supravegherea de care mama avea nevoie acasă, oricât am fi vrut.

L
Lidia M.20 octombrie 2026

Lucrez ca îngrijitor și vă pot spune că perioada de adaptare de 3-4 săptămâni e absolut normală. Vizitele frecvente la început chiar ajută, contrar a ce cred unii. Faptul că tata are acum un coleg și joacă table e un semn foarte bun — socializarea contează enorm pentru persoanele cu Parkinson. Continuați vizitele și vorbiți cu personalul despre cum se simte între vizite.

A
Aurora Ș.20 octombrie 2026

Sunt și eu rezident într-un cămin de câteva luni și am vrut să intru și eu în discuție. La început am plâns în fiecare zi. Dar m-am obișnuit. Acum am programul meu, am oameni cu care vorbesc. Familia mea vine duminica și aștept ziua aia. Fiicei dumneavoastră îi spun: vizitele sunt cel mai important lucru pe care îl puteți face.

E
Echipa S.20 octombrie 2026

Vă mulțumim că ați împărtășit această experiență atât de sinceră — cu siguranță va ajuta multe familii aflate în aceeași situație. Pe SeniorHelp găsiți și un checklist pentru vizita la cămin, care vă poate ajuta să evaluați ce contează cu adevărat dincolo de aparențe. Hermina, asistentul nostru, poate răspunde și la întrebări despre ce să urmăriți în perioada de adaptare. Mult curaj vouă și tatălui dumneavoastră!

Loghează-te pentru a adăuga un comentariu.