Cum am ales căminul pentru mama și cum a fost prima lună — experiența noastră din Timișoara

Bună ziua tuturor. Mă numesc Ioana și am 34 de ani. Acum trei luni am trecut prin una dintre cele mai grele decizii din viața mea: să caut un cămin de bătrâni pentru mama mea, care are 78 de ani și are nevoie de supraveghere permanentă după câteva căzături repetate. Nu știam de unde să încep, mă simțeam complet copleșită și vinovată în același timp. Am găsit pe SeniorHelp informații despre Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice din Timișoara și asta a fost primul pas concret pe care l-am reușit să-l fac.

Am vizitat centrul de două ori înainte să luăm decizia. Prima vizită am plâns în mașină după. Nu de rău — ci pentru că mi-am dat seama că mama ar fi în siguranță acolo, ceea ce m-a copleșit emoțional. Personalul a fost răbdător cu noi, ne-a explicat programul zilnic, cum funcționează activitățile, ce aduc de acasă și ce nu. Adaptarea mamei a durat vreo trei săptămâni — primele zile nu voia să vorbească cu nimeni, refuza să iasă din cameră. Acum râde cu colegele de cameră și îmi povestește la telefon despre ce a mâncat la prânz. Vizitele de două ori pe săptămână contează enorm — am observat că mama se pregătește cu o zi înainte, se îmbracă frumos. Cel mai mult a contat că s-a simțit văzută ca om, nu ca un pacient. Scriu asta pentru cei care sunt la început de drum și se simt singuri în decizie — nu ești singur.