Cum am ajuns la căminul din Nădlac și ce m-a surprins cel mai plăcut
Aurora Ș.
13 iulie 2026 · 292 vizualizări
Bună ziua tuturor! Mă numesc Viorica, am 74 de ani și am vrut să împărțesc cu voi povestea mea, pentru că văd că mulți ezitați când vine vorba de cămine și înțeleg perfect de ce. Și eu am ezitat aproape un an. Copiii mei locuiesc în Germania și, deși veneau de câte ori puteau, singurătatea se simțea tot mai apăsător. La un moment dat am recunoscut sincer că nu mai era bine să stau singură în casă.
Am ales Căminul pentru persoane vârstnice din Nădlac după ce am vizitat locul împreună cu fata mea. Ce m-a convins nu a fost clădirea sau mâncarea, ci atmosfera — oamenii de acolo vorbeau între ei, râdeau, nu stăteau tăcuți în camere. Adaptarea a durat vreo două săptămâni în care am plâns seara, recunosc. Dar apoi am prins curaj, am intrat într-un grup de dame cu care jucăm cărți și facem diverse activități, și acum mă gândesc că am așteptat prea mult să fac pasul ăsta. Vizitele copiilor sunt și mai dragi acum, pentru că avem lucruri de povestit unii altora.