Am ales singură căminul – și nu mi-a părut rău. Povestea mea din Sebeș
Viorica N.
30 august 2026 · 73 vizualizări
Bună ziua tuturor! Mă numesc Viorica, am 69 de ani și sunt pensionară de câteva luni. Mulți s-au mirat când le-am spus că vreau să mă mut la un cămin – copiii mei mai ales. Dar eu am gândit-o bine: locuiesc singură de șapte ani, casa e mare și goală, și îmi doream companie, activități, oameni în jurul meu. Nu așteptam să ajung neputincioasă ca să iau această decizie.
Am vizitat Căminul pentru persoane vârstnice Sebeș din Sebeș de două ori înainte să mă decid. Am stat de vorbă cu personalul, am văzut cum arată o zi obișnuită acolo, am întrebat ce activități au. Ce m-a convins cel mai mult a fost că oamenii de acolo nu se uitau la mine ca la o 'problemă de rezolvat', ci ca la o persoană. Adaptarea nu a fost ușoară în primele săptămâni – îmi era dor de bucătăria mea, de obiceiurile mele – dar acum, după patru luni, mă simt bine. Am colege de cameră cu care joc table, particip la ateliere și chiar am descoperit pe SeniorHelp niște jocuri cognitive pe care le fac dimineața pe tabletă. Vizitele copiilor sunt mai calme acum – nu mai vin îngrijorați, ci vin să petreacă timp cu mine. Voiam să împărtășesc asta cu voi, poate ajută pe cineva care ezită.