Am ales singur căminul și nu-mi pare rău — povestea mea din Arad

Mă numesc Gheorghe, am 72 de ani și locuiesc de aproape un an la un cămin din Arad. Știu că mulți se gândesc că a merge la cămin înseamnă să renunți la viață — eu am gândit la fel, până când am luat decizia singur, cu capul limpede. Copiii mei erau îngrijorați că stau singur în apartament după ce am avut o perioadă mai dificilă, dar eu nu am vrut să le fiu povară. Așa că m-am apucat să caut.

Am vizitat mai multe locuri, printre care Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice Akademos din Arad și Căminul pentru persoane vârstnice Casa Baron Neumann, tot din Arad. La fiecare am stat de vorbă cu personalul, am întrebat de activități, de mâncare, de cum arată o zi obișnuită. Ce m-a convins a fost atmosfera — dacă oamenii de acolo zâmbeau sau nu. M-am mutat în cele din urmă și adaptarea a durat vreo două luni. Nu o să mint, au fost și seri grele. Dar acum am prieteni, jucăm șah, mai facem câte o glumă la masă. Fiica mea vine în fiecare duminică și pleacă mai liniștită decât venea.

Ce a contat cel mai mult? Că am ales eu, nu a ales altcineva pentru mine. Și că am găsit un loc unde nu mă simt invizibil. Dacă vă gândiți la un astfel de pas, vă îndemn să vizitați personal, să puneți întrebări și să nu vă grăbiți. Decizia asta merită timp și respect față de voi înșivă.