Am ales căminul singură și nu regret — povestea mea de la Alba Iulia

Bună ziua tuturor! Mă numesc Viorica, am 74 de ani și am intrat în căminul Transilvania Senior din Alba Iulia acum aproape un an. Știu că mulți dintre voi vă întrebați cum e să faci un astfel de pas — și vreau să vă spun sincer cum a fost pentru mine, ca să nu vă fie frică de cuvântul 'cămin'.

Decizia a fost a mea, nu a copiilor. Fiica mea locuiește în Germania și, deși venea de două ori pe an, simțeam că zilele sunt lungi și casa e prea liniștită. Am căutat singură informații, am văzut că pe SeniorHelp există o hartă cu centre și recenzii, am citit despre mai multe opțiuni din județ — inclusiv despre Casa Vârstnicilor Câmpu Goblii din Vințu de Jos, care părea mai mică și mai intimă. Până la urmă am ales Transilvania Senior pentru că era mai aproape de nepoata mea din oraș și pentru că, la vizita de prezentare, personalul m-a lăsat să stau la masa de prânz cu rezidentele, nu doar să văd camerele.

Adaptarea a durat vreo două luni. Prima săptămână am plâns seara — nu de rău, ci de schimbare. Dar grupul de activități m-a salvat: facem exerciții ușoare dimineața, avem ateliere de lucru manual și uneori jocuri de memorie pe tablete — ceva asemănător cu jocurile cognitive despre care am văzut că vorbesc oamenii pe forum. Acum am trei prietene bune în cămin și râdem mai mult decât râdeam singură acasă. Vizitele nepoatei sunt acum o sărbătoare, nu o obligație stresantă pentru ea. Ce a contat cel mai mult? Că am ales eu, că am vizitat înainte și că am vorbit deschis cu personalul despre ce îmi place și ce nu. Vă îmbrățișez pe toți care ezitați — întrebați, vizitați, nu vă grăbiți, dar nici nu vă fie teamă.